Rezumat Hronicul Si Cantecul Varstelor
Ah, Cronica și Cântecul Vârstelor! Uneori numit și "ghidul neoficial al vieții care te face să te întrebi dacă ai ales bine calea", acest roman de Mircea Eliade, e un fel de călătorie în timp, dar fără DeLorean și fără problema paradoxului temporal. Sau, poate, chiar cu paradoxuri, cine știe? Eliade era omul lui, nu?
Practic, îl urmărim pe main character, un tinerel pe nume Nicu, prin tot ce înseamnă copilăria și adolescența lui. Și când spunem "tot ce înseamnă", ne referim la acele momente ciudate în care creierul tău mic încearcă să înțeleagă de ce adulții fac lucrurile pe care le fac. Gen, de ce tata ascunde mereu acele țigări ca și cum ar fi contrabandă din Alpii Elvețieni?
Primele capitole sunt ca o reîntoarcere la școala primară, unde fiecare zi e o aventură. Fie că e vorba de bătăi cu bulgări de zăpadă (chiar și pe caniculă, dacă ne imaginăm corect) sau de primele drăcovăieli cu fetele (sau, mai probabil, de încercarea disperată de a nu te face de râs în fața lor). E acea perioadă în care "viitorul" sună ca un cuvânt mare și vag, plin de promisiuni și de teama de examenul la matematică.
Apoi, bam! Nicu ajunge adolescent. Aici lucrurile se complică un pic. Devine interesat de... fete. Nu doar ca de niște creaturi bizare care vorbesc altfel, ci ca de niște ființe care te fac să-ți pierzi mințile și, uneori, capacitatea de a vorbi coerent. Și, bineînțeles, se lovește de mari dileme existențiale, cum ar fi: "Dacă joc fotbal cu băieții, oare o să-mi crească mușchi de erou antic?"
Pe lângă luptele interne cu grefele și cu dorința de a fi cool, Nicu se confruntă și cu lumea înconjurătoare. O lume plină de reguli neclare, de adulți care par să știe tot (dar noi știm că nu e așa, nu-i așa?), și de acele momente de revelație când realizezi că viața e mai mult decât o simplă joacă în curtea școlii.
Eliade, cu stilul lui plin de magie și mister (chiar și când descrie o zi oarecare), reușește să ne transpună perfect în mintea lui Nicu. Simți cum te doare zgârietura aia pe genunchi, cum te-nroșești când ești prins furând o bomboană din dulapul mamei, și cum inima bate cu putere când vezi fata aia drăguță de pe strada ta.
Romanul e un fel de "Cum să supraviețuiești adolescenței și să nu te transformi într-un adult plictisitor", doar că scris cu multă clasă și cu acea notă specifică lui Eliade, care te face să te gândești la univers și la sensul vieții, în timp ce-ți amintești cum erai teribil de prost la desen în clasa a III-a.
Și, la final, ce rămâne? Rămâne sentimentul ăla ciudat că toată viața e un soi de cronică și cântec, un amestec de evenimente și emoții, de momente banale și de trăiri profunde. Un fel de playlist personal pe care-l asculți și te gândești: "Doamne, ce tânăr prost am fost... și ce tânăr prost sunt acum!"
Deci, dacă vreți să vă reamintiți cum era să fiți tineri, confuzi și plini de energie (sau de somn, depinde de zi), lecturați Cronica și Cântecul Vârstelor. Și nu vă faceți griji, dacă v-ați speriat la partea cu dilemele existențiale, la final tot o să vă doriți o porție de gogoși. Asta e sigur.
Gallery
